— După ce umblai frate? exclamă un parizian ascultînd povestirea. După tramvaie? ascensoare? cinematografe? lumina electrică și curentul de înaltă tensiune folosit la scaunul electric? Sau vroiai să faci baie în fîntîna din place Pigalle? Cum adică, băiete! continuă șmecherul, ai două muieri, una mai mișto ca alta, trăiești gol în mijlocul naturii c-o întreagă bandă de nudiști simpatici, halești, bei, vînezi; ai marea, soarele, nisipul cald, pînă și perlele le capeți pe damoaca, și nu găsești ceva mai bun de făcut decît să lași baltă toate astea ca s-o iei din loc? Încotro? Zi! Ca să treci strada în fugă, să nu te calce mașinile, ca să fii nevoit să-ți plătești chiria, croitorul, lumina și telefonul, iar dacă ți s-a făcut de-o mașină mică, să faci spargere, sau să muncești ca un dobitoc pentru vreun patron, cîștigînd cît să nu mori de foame? Nu te-nțeleg, omule! Erai în cer și te-ntorci de bunăvoie în iad, unde, pe lîngă grijile vieții, mai trebuie să te ferești de toți gaborii din lume care te vînează! […] Nu-i așa, prieteni?
(ISBN: 973-566-000-8, p. 244)

Se pare că Brăduț e mai deștept decît papionu, decît mine și toți cunoscuții mei la un loc — Floreanu avea dreptate!

©2010 Brad Florescu, „Pattaya Beach“ (folosită cu voie de la stăpînire)