De multe ori am neglijat să aflu epunerea de bază pentru diferitele combinaţii de cerneală — film transparent — hîrtie dar zilele trecute am fost vrednic. În cazul de faţă m-a interesat folia transparentă de la Apli care, am mai spus, e ieftină şi destul de proastă.
În principiu prin expunerea de bază se înţelege cel mai scurt timp care trebuie expusă hîrtia pentru a obţine aceeaşi densitate sub partea acoperită de folie ca şi în partea neacoperită. Cu alte cuvinte este timpul cu care trebuie compensată absorbţia de către folia transparentă a radiaţiei (în cazul de faţă cea din jurul a 350–400nm).
Jumătate din hîrtie se acoperă cu o folie chioară, adică fără nimic tipărit pe ea.
Expunem prima parte 1 minut…
… a doua parte tot un minut, minut ce se adaugă expunerii primite de prima bucăţică…
… şi tot aşa…
… pînă terminăm cu toate „bucăţelele“.
După ce se developează printul, se fixează şi se usucă, se observă uşor că expunerea pentru care densitatea se egalizează este în jurul a 3–4minute. Prefer să merg pe 4 minute, pentru a lăsa loc de întors dacă doresc să reduc/tonez printul.
Printul developat în acid citric 2%
Printul fixat în tiosulfat 3,5%
Printul uscat
Concluzia e simplă: deşi ieftin şi prost din punctul de vedere al rezoluţiei, transparentele de la Apli sînt de două ori mai permisive decît cele de la Permajet care, la rîndul lor, sînt de şapte ori mai scumpe.