Ieri am găsit o ditamai hala, înaltă de vro’ 7–8m, cu o frumoasă ușă de fier vopsită verde și am vrut să o pozez, să i-o dau lui fratemiu. M-am învîrtit, m-am sucit, m-am dat mai aproape, mai departe, am ridicat spatele camerei, mi-am pus hanoracul în cap să focalizez mai bine, am măsurat lumina de două ori, ce mai… m-am coit cam jumătate de oră. Pac-pac am făcut poza. Cînd să plec văd o fiorotanie ruginită, cu o casă lungă în spate și oarecum spre dreapta. Iar încep circu, tot vreo jumătate de oră. Cînd să bag caseta cu film văd că ambele părți sînt albe. Mă gîndesc că am uitat să întorc placa și zic că asta e, decît să stric poza cu poarta mai bine developez un film gol.

Acasă, seara, la developat scot din tăviță primu film. Gol. Aha, deci următorul e ăla bun. Extra care cum ar veni. 8minute, baie stop, fixator, spăl, aprind lumina. Film alb. Să vezi că m-am tîmpit și am developat de două ori aceeași poză, mă gîndesc. Nț! Două filme albe, băi frate. Se pare că atunci cînd am pozat hambaru nu am uitat să întorc placa pe negru. Nu. Am uitat să o scot. Mia căzut falca, ce să zic…

Ăsta ți-e norocu, Aline.

Falca mea căzută

Later edit: stai că me-am adus aminte. Am făcut o poza și cu mobilu, să păstrez coordonatele 😀

Zi că nu era mișto poarta aia.